sâmbătă, 22 februarie 2014

Recital la Mihălăşeni-Şezătorile iernii

       Cu o profundă valoare istorică, localitatea Mihălăşeni ni s-a dezvăluit ca un lăcaş de cult de o originalitate incontestabilă, un loc ce reprezintă cea mai veche atestare a cultului creştin, reprezentat prin  descoperirea unei necropole datată din sec IV-V, o descoperire de peste 3000 de piese.


      Invitaţi  să susţinem un recital la un eveniment cultural de o mare amploare-Şezătorile iernii , împreună cu poeţi şi scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România: Gellu Dorian, Lucian Alexa, , Petruţ Pârvescu, Constantin Bojescu, Nicolae Corlat, Gabriel Alexe, Dumitru Necşanu, Mircea Oprea, Cristina Şoptelea...am descoperit comunitatea ,obiceiurile dar şi ospitalitatea debordantă a organizatorilor.


    Periplul nostru în lumea artei, în lumea cunoaşterii, s-a contopit cu prietenia şi buna dispoziţie..Am avut parte de momente deosebite, care ne-au hrănit sufleteşte până la următoarea întâlnire...


    Un loc unic, situat la vărsarea Başeului în Prut cu iaz şi mari întinderi agricole, cu "movilele" lui Ştefan cel Mare , cu un vin ales din podgoriile proprii...Malaga de Mihălăşeni, un vin pe care merită să-l savurezi...un vin "din pământul apostolic care a păstrat cu sfinţenie mărturia celui dintâi mileniu de viaţă creştină"



Niciun comentariu: