Lucian Alecsa ...este călătorul ancestral în lumea gândurilor lăuntrice"acolo unde ziua lăcrimează şi noaptea abia de se înfiripă", unde "gândurile ca nişte larve rozalii trosnesc în focul vieţii"ca nişte" nestemate ce aprind Universul"...este poetul cu un nume destinat încă din faşă...spre a străluci...este astrul ce se "furişează zglobiu printre coapsele luminii"pe "zburlita coamă dintre rai şi iad"...este luptătorul ideal cu mrejele vieţii, care "de multe ori s-a transformat în peşte, adulmecând haihui pe valurile spumoase ale unei mări albastre", este omul care "nu cedează,de-a buşilea o ia la vale "...este simbolul triumfal al trecerii peste întuneric" revărsându-şi lumina interioară prin vers şi dăruire.
"...iar eu nu-s decât năstruşnicul hormon în alchimia fertilităţii universului
doar îngerii dolofani şi foarte vii pricep cum
e cu Moartea ...pre Moarte călcând"...
Călcând peste încercările vieţii, poetul trăieşte bucuria lucrurilor mărunte, trăieşte clipa ca pe un întreg absolut, trăieşte viaţa în fiecare mugur de primăvară...
"...vreau ca nebunii şi copiii să ştie c-o viaţă m-am lăsat vrăjit de bulbul soarelui, de raza lui cea vie
tocmai în asta constă anatomia unui miracol"
Aparent "uscat ca lujerul de floare în arşiţa Saharei", în tainica sa călătorie prin "pustiul vieţii", poetul "adulmecă pe faldurile luminii" şi înfloreşte...,înfloreşte ca o floare de cactus în plin deşert", apoi "explodează asemenea bobocului de floare în plină primăvară",răspândind lumina creaţiei sale cu o înfăţişare blândă de călugăr rus", care "pune la încolţit fiecare firicel de amintire".
Poetul te prinde în jocul cuvintelor ca într-un cerc fără scăpare şi tot el te eliberează "tiptil-tiptil", folosind drept trambulină,o biată rază de lumină de pe cruce".Este ca "un parc imens amirosind a rai şi-a viaţă proaspătă şi-a verde crud de mai"..."demn până la capăt chiar de-ar fi să se împartă în două"...este o pasăre Phoenix ce renaşte din propria cenuşă,"după fiecare ploaie", din muguri, din firul ierbii cu fiecare adiere de vânt primăvăratic, cu fiecare rază de lumină...
"...anotimpul ce-mi borboroseşte cel mai acut în vene,e primăvara
când înmuguresc hormonii
şi soarele ne scaldă trupul în lumina lui sălbatică şi clară..."
"...pot chiar să renasc
dând viaţă unui puet plăpând
sau vreunui trup atletic, drept ca stejarul secular
totul e să crezi în nebunie şi-n cei ce-o tot resuscitează..."
Aceste semne laice sunt hrana vie pe care ne invită să o culegem printre rânduri o dată cu clipa eternităţii sale în cuvânt.
Contemplă subtil o lume introvertită, o lume în care" geniile se nasc cu capetele sparte"..."încrustat în moalele unui trunchi de stejar ", privind "trupuri sfrijite de bufoni în care ...cometele îşi răcoresc lumina": "abacul lumii e plin de multe bile negre şi mai puţine albe..."
Un privilegiu să ne fie aproape ,să-i descoperim creaţia fascinantă...să simţim în personalitatea sa un model de luptător neînfricat al vieţii, un câştigător în lupta cu destinul,
un Prieten
"...că-s încărcat cu vieţi străine
şi multe am lumilor încă a spune"
Cartea "Alzheimer, fratele meu geamăn" este un triumf creator, o renaştere, o muză de inspiraţie pentru sensul vieţii...este mesagerul unui zbucium existenţial. Ca un laitmotiv al întregii creaţii apare în carte mitul vrăbiilor ce-l urmăreşte pe poet de-a lungul călătoriei sale printre lumi paralele ca o legătură între cer şi pământ. Se spune că vrabia a fost prezentă atât la naşterea cât şi la răstignirea lui Iisus.Se mai spune că în ambele situaţii ar fi rostit cuvântul "Trăieşte",prima dată cu sensul de naştere, iar a doua oară în sensul că "Trăieşte şi după moarte",
"mă tot chinuiesc să-mi refugiez fiinţa
în câte un boţ de lut
în câte o vrabie şi chiar în câte -un zbor de potârniche..."
"...nebuniile mele nu vreau să le împart cu nimeni,
sunt vajnice şi tandre, plutesc printre poveşti
ca stolurile de vrăbii peste un câmp abia muşcat de lama unui plug
au viaţa lor decentă, vie, sunt fusiforme,
au aripi de alabastru...mă leagănă la fiecare apus de soare iar dimineaţa-n zori mă scaldă-n roua de pe flori" Cartea "Alzheimer, fratele meu geamăn...este un nestemat şlefuit cu măiestrie şi dăruit nouă pentru a-i contempla măreţia în aşteptarea unui "pescăruş cu aripile verzi"care poate să-i deschidă poetului "colivia viselor"..."când orologiul bate ora de împăcare cu ziua următoare", pentru ca ... "micul grăunte de cleştar"să ne lumineze cu o nouă creaţie despre frumuseţea unui suflet ales..."de bun samaritean"
"...totul e să dai crezare vieţii..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu