joi, 30 august 2012

TVR


             Pe 28 august am fost oaspeți la TVR-Iași la emisiunea REGIONAL CAFE. Emisiunea a fost difuzată pe televiziunea națională TVR3 și ne-a oferit prilejul să venim în contact cu un număr mare de telespectatori.
            Am avut parte de o frumoasă experiență, am întâlnit o echipă de profesioniști care ne trezesc în fiecare dimineață și ne încântă cu dinamismul lor și cu buna lor dispoziție.
            Practic de la intrare am fost întâmpinați cu amabilitate și prietenie, ceea ce s-a simțit și pe parcursul emisiei.
            Interviul a fost bine gândit iar întrebările au avut un ușor grad de dificultate însă destul de benefic!
            Sperăm că v-a plăcut și mulțumim celor ce și-au stricat somnul de frumusețe pentru a fi alături de noi .....






luni, 27 august 2012

Summer Fest 2012

          Festivalul Verii, Summer Fest Botoșani a fost un eveniment de amploare desfășurat pe parcursul a trei zile .
          Am participat și noi cu un recital în întâmpinarea Trupei Pasarea Colibri. Momente frumoase în atmosferă de sărbătoare, cu arome îmbietoare de bucate, băuturi într-ales și voie bună din belșug.




Noaptea Menestrelilor în... "Țara de Folk"

        Maramureșul istoric a găzduit un frumos Festival de Folk ajuns la ediția a VII-a ,numit Noaptea Menestrelilor care în acest an a început cu o tabără de folk.
        Am participat la evenimentele organizate, vizite la muzeee, excursii, cântări în diferite locații și lansări de carte.
         Am avut prilejul să cunoaștem poeți și prozatori membri ai Uniunii Scriitorilor din Baia Mare (Liga Scriitorilor din Maramureș): scriitorul Dr.Mihai Ganea, eseistul și criticul literar Virginia Paraschiv,   ș.a.




        Concertul ultimei zile a fost unul memorabil, realizat împreună cu prietenii noștri.
          Publicul nu ne-a uitat și ne-a oferit bucuria de a ne simți bine împreună!

miercuri, 22 august 2012

Festivalul Național de Folk și Baladă "Poarta Sărutului"-Tg.Jiu 2012


      Orașul lui Brâncuși a găzduit în perioada 10-12 august 2012 ediția a XI- a a Festivalului Național de Folk și Baladă "Poarta Sărutului" la Teatrul de Vară.  La eveniment au participat în jur de 70 de personalități: concurenți, invitați și membri ai juriului.
    În data de 11 august pleiada folkiștilor s-a alăturat poeților și personalităților culturale locale într-un pelerinaj de suflet românesc în Poiana lui Mihai la Monumentul lui Mihai Viteazul, unde s-a comemorat domnitorul, s-a evocat momentul prin participarea valorilor folkului românesc și a avut loc un concurs de poezie patriotică. La Schela în Poiana în care s-a scris istorie, artiștii au dat o adevărată lecție de patriotism.
    Pentru noi această nouă ediție a festivalului a fost una de bun augur, la care am reușit să obținem Locul I.
     Frumusețea momentului am împărtășit-o împreună cu prietenii noștri, pe care ne bucurăm că i-am întâlnit sau regăsit aici.
    Organizarea, ca în fiecare an a rămas ireproșabilă, fiind întâmpinați cu ospitalitate și prețuire.




miercuri, 15 august 2012

"Asta-i muzica ce-mi place!"-CALAFAT 2012

      Orașul Calafat este un loc în care istoria se împletește cu prezentul într-un mod deosebit de armonios, un loc în care găsești la orice pas încărcătura emoțională ce ți-o transmit strămoșii!
       La Calafat, au fost instalate vestitele baterii de artilerie, care au tras,în timpul Războiului pentru Independența asupra cetății Vidinului, aparținând atunci Imperiului Otoman.
       La Poiana Mare-localitate aflată în apropierea Calafatului a fost în timpul războiului de la 1877-1878, Cartierul General al Armatei Române,condusă de domnitorul Caro al II lea.. Exclamația domnitorului "Asta-i muzica ce-mi place!"-atunci când tunurile Calafatului trag și când un obuz inamic explodează, nu departe de locul în care se afla, poate fi considerat un moment de cotitură în istoria națională.
        " Asta-i muzica ce-mi place!"-este acum sloganul taberei-legând practic printr-un pod spiritual două evenimente majore ale urbei, situate la o distanță de 135 de ani.
          Aflată la cea de-a 15-a ediție, cea mai pestigioasă tabără de gen din România se detașează prin anvergura manifestării, desfășurarea de forțe, prezența a peste 160 de artiști, prin numărul și valoarea activităților (lansări de carte și CD, dezbateri, spectacole), prin numărul spectatorilor și artiștilor străini prezenți, emisiuni radio și TV. Practic, participă toți artiștii consacrați ai genului din România, Bulgaria, Serbia, tineri artiști, poeți,  critici, jurnaliști, organizatori de evenimente, la o întâlnire a breslei bazată pe prietenie și respect.
          Timp de 9 zile, pe malul Dunării, artiștii prezenți ,au creeat o stare de spirit, o stare de grație, o lumină desupra Dunării...prin care se aud chitările...până la Vidin...
           Frumusețea ospitalității, bucuria dăruirii către semeni, prietenia cultivată... din sămânța...,îngrijită și crescută mai bine de 15 ani, poartă numele artistului Dan Vană- Cavalerul magic al Folkului Românesc, organizatorul acestui mare eveniment.
            Bucuria participării la acest festin inegalabil al folkului și poeziei de la malul Dunării, o vom împărtăși cu voi toți cei care ne citesc blogul și ne urmăresc activitățile.





                                               " Suflet" de chitări dibace
                                                La Dunare se reunesc
                                                În spirit pur,și simplu....românesc,
                                               Cântând...că......"Asta-i muzica ce-mi place"




       Într-una din zile am fost invitați la masă la Conacul lui Mircea Dinescu ,la Cetate, unde am socializat și am fost răsfățați cu tot felul de preparate culinare de casă.  
       O atmosferă prietenească, relaxantă, la malul Dunării, cu oameni adevarati...



      În curtea poetului Mircea Dinescu, am descoperit o reprezentare a lui ICARUS....omul cu aripi de ceară care a încercat să se înalțe spre soare și totodată cel care ne-a dat numele trupei....Poate  că ...nimic nu e întâmplător...

       Dan Vană... artistul care ridică folkul-din sămânță, privește "la tablou și
nu la ramă" și nu dă înapoi când este vorba de tabără chiar dacă uneori, luptă cu "proștii și nebunii"