sâmbătă, 19 aprilie 2014

Împreună cu săvinenii la... Biserica Sf.Gheorghe...Prohodul Domnului...


    Cântare de îngropare, lacrimi de întristare şi rouă de Înviere, Prohodul Domnului este una din creaţiile cele mai frumoase ale credinţei şi evlaviei ortodoxe, este o preamărire a iubirii nesfârşite şi negrăite a lui Dumnezeu.


    Cu lumânări în mâini , adunaţi în jurul Epitafului care simbolizează pe Iisus în mormânt, am fost alături de clerici şi credincioşi la cântul de tânguire care preamărea taina morţii Celui Fără de Moarte, taina Vieţii şi a Iubirii ...Am cântat cu dăruire şi am trăit la unison cu toţi cei prezenţi clipe unice, nestemate pentru ...suflet, mai ales când peotul paroh ne-a onorat cu privilegiul de a duce Epitaful .
    O minunată experienţă ce întăreşte legătura noastră duhovnicească...


    Şi pentru că în această seară sărbătorim cu toţii  Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, vă urăm să aveţi  un Sfânt Paşti frumos, luminat , paşnic şi fericit şi vă zicem la toţi Hristos a Înviat şi Adevărat a înviat Hristos Domnul...


luni, 14 aprilie 2014

O călătorie prin tainele cunoaşterii


    Cu bucurie în suflet am colindat tărâmul nepreţuit al patriei cu dorinţa de a cunoaşte tainele producerii unor alimente ,de a descoperi noi tehnologii, de a ne elucida unele probleme...
    O călătorie minunată pe drumul grâului, al pâinii ne-a îndreptat paşii la  Pambac -Bacău, în oraşul lui Bacovia, oraş cu tradiţie în fabricarea la cote înalte a produselor de panificaţie . Pambac este unitatea care respectă pâinea şi o oferă consumatorilor... la nivel de artă.                                                                              Pentru a descoperi povestea unui vin spumant desăvârşit am căutat principalul furnizor de vinuri al Casei Regale...Pivniţele Rhein Azuga...cea mai veche locaţie în care se produce fără întrerupere de-a lungul timpului , un vin spumant după metoda tradiţională .




        Povestea muntelui unde cerul se atinge cu palma, unde fiecare vizitator se simte rege, unde Palatul cu poveştile cu regi şi regine,sau Enescu cu magia artei lui, îţi dau o senzaţie de libertate, de reculegere...de relaxare...am descoperit-o la...Sinaia ...în căutarea istoriei salamului de Sibiu , la Firma Salsi...

     Călcând" pe urmele cerbului ", am descoperit un loc în care poţi simţi cum bate inima naturii gustând dintr-o bere care dictează pulsul...Berea Ciucaş ...o legendă a Ţării Bârsei, un brand de renume al României, o bere cu o istorie aparte pentru începuturile carierei noastre şi care merită detaliată într-o altă postare...

    Braşovul, oraşul din basmul Fraţilor Grimm. ni s-a dezvăluit ca de fiecare dată cu pitorescul aşezării, cu misterele şi legendele lui, cu mărturiile trecutului şi valorile prezentului...un oraş activ ce găzduieşte festivaluri, târguri şi expoziţii ...
    Gastropan-Braşov este punctul target pe care l-am atins în această incursiune în lumea tehnologiei, în lumea artei gastronomice, este locul unde am fost invitaţi să cântăm, este evenimentul care ne-a oferit prilejul să interacţionăm cu toţi cei prezenţi ...să cunoaştem universul creator al maieştrilor ...






    În periplul nostru am ajuns şi la Bicaz, locul unic unde Pârâul Bicaz, ca un artizan priceput a săpat în rocă şi a format un canion lung de 6 km, locul în care am descoperit altarul Dacilor Liberi şi legenda lacului însângerat...Lacul Roşu...


   Şi pentru că" toate acestea trebuiau să poarte un nume", Facultatea de inginerie alimentară-Suceava este numele ...Perfect,  pentru profesionalismul cu care s-a dedicat acestui proiect prin profesorul coordonator...doamna Adriana Dabija .


    Un cărturar transilvănean a afirmat în urmă cu peste două secole că:                                                    "..trebuie să-ţi cunoşti patria dacă vrei s-o iubeşti..."