joi, 26 iulie 2012

Festivalul Internațional de Folk și Poezie Folkever

             La Siret, se întâmplă ca în fiecare an să se întrunească un cumul de muzică bună și poezie, care anul acesta a fost piperată și cu vernisaje și lansări de carte, spre deliciul intelectual al celor prezenți.
            Am avut plăcerea să luăm parte la acest eveniment, cu 2 recitaluri, primul fiind la Siret, iar al doilea la Cernăuți.
            Ca de fiecare dată siretenii ne-au întâmpinat frumos, aici fiind unul din locurile unde atenția publicului este neclintită și setea de a vibra alături de cei de pe scenă este omniprezentă.

            La Cernăuți, unde am călcat și pentru prima oară, am concertat într-o sală impresionantă, unde sperăm că am reușit să transmitem un pic din spiritul folk-ului autohton.



marți, 24 iulie 2012

Folkever 2012 Siret - Open de dor

         Festivalul Folkever, care anul acesta a ajuns la noi cote, devenind internațional a fost gazda unei multitudini de evenimente culturale, variind de la expoziții de fotografie, grafică, muzică și poezie, în același timp servind ca loc de întâlnire pentru oameni în adevăratul sens al cuvântului. Unul din cele mai interesante momente, la care ne vom opri cu precădere astăzi a fost lansarea de carte a poetului Ioan Mateiciuc, care este și sufletul întregii organizări de la Siret.
         Volumul de versuri "open de dor", este materializarea unor gânduri și împlinirea unei munci, indiferent de obstacole, fiind o recompensă spirituală pe care a ales să o împartășească cu lumea.
         "Cel care vrea să pătrundă în recunoașterea adevărată trebuie să urce singur muntele greutăților"(H.Keller)- ceea ce a și făcut...
         Interesant ilustrată de Andreea Alexandra Stela Juduc, cartea vine să ne surprindă cu profunzimea cuvântului, cu taina gândului, cu șoapta sufletului frământat.
        În paginile cu o grafică desăvârșită în care esența fiecărei poezii este reliefată printr-o imagine sugestivă, autorul tinde să vibreze o dată cu emoția viselor și trăirilor, încercând să propage acestea către cititor.
         A reușit să facă astăzi ceea ce mulți oameni nu fac, astfel încât să poată avea mâine ceea ce alți oameni nu pot avea.
         Sperând că v-am trezit interesul vă las cu câteva din cuvintele prietenului nostru Ioan Mateiciuc:

        "Aș vrea să te țes cu fire de carne din mine
        cu ochii deschiși, pe lacrimi să curgă mărgele
        să-ți pui decolteul la spate, zăpada când vine
        pe trupuri incinse și bete iar toamna să verse"


luni, 9 iulie 2012

Folkever Siret- Cernăuți 2012


            Mai sunt câteva zile până ne vedem la Siret și Cernăuți. Vă așteptăm în număr cât mai mare !




sâmbătă, 7 iulie 2012

La - Botoșani....

    Gala fetivalului a avut loc la Botoșani, în incinta Hotelului Maria. În cadrul evenimentului am fost premiați cu o diplomă de excelență, care zicem noi că ne încununează activitatea de până acum. După decernarea premiilor, a avut loc un recital susținut de Vasile Șeicaru și Trupa Icarus.




miercuri, 4 iulie 2012

La - Ipotești....


     Și cum am promis, revenim cu relatări, de data asta din a doua seară a festivalului.
    La Ipotești, pe meleagurile natale ale poetului Mihai Eminescu a avut loc secțiunea grup a concursului încheiată apoteotic cu recitaluri  Alina Manole și Trupa Icarus  După concert am participat cu toții la un foc de tabără aprins de spiritul folk-ului, al veseliei și al bunei dispoziții care a ținut până în zori.





marți, 3 iulie 2012

Seri Melancoolice Eminesciene - Săveni

    După un week-end încărcat, am reușit să ne tragem sufletul și să încercăm să vă aducem în atmosfera ediției a III-a al Festivalului Național de muzică folk Seri Melancolice Eminesciene, povestindu-vă câte ceva din ce s-a întâmplat.
    Ca noutate, gazda primei seri a festivalului a fost orașul Săveni, orașul în care ne facem și noi veacul și care s-a dovedit a fi un loc propice pentru o astfel de activitate culturală. Un lucru de apreciat a fost deschiderea oficialităților spre muzica folk, cât și numărul oamenilor care au arătat interes față de această manifestare.
   Evenimentul a avut loc pe pietonalul orașului, fiind cea mai mare manifestare de gen care s-a desfășurat în ultimii 20 de ani.
   Concursul a culminat cu un recital susținut de Emeric Imre și Trupa Icarus .

   Despre a doua zi vă relatăm diseară sau cel târziu mâine. Până atunci vă lăsăm 3 poze. :)