Se afișează postările cu eticheta vlad anton. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vlad anton. Afișați toate postările

marți, 31 decembrie 2013

"Folk de nea" la Prundu Bârgăului

       Ajunşi în Prundu Bârgăului am descoperit o lume minunată cu oameni primitori, oameni cu feţe zâmbitoare, suflete armonioase, un ţinut îngrijit , păstrător de tradiţii şi un concert foarte bine organizat.


    ...Am adus în dar o piesă în primă audiţie .numită "Gerul", o piesă la care am lucrat mult şi care a fost foarte bine primită de public.


   ... Am savurat fiecare colindă creştină, fiecare faţă luminată de căldura prieteniei şi a bucuriei de a cânta.
  ...  Am descoperit în sală oameni în vârstă chiar şi de 90 ani care cântau cu noi...dar şi foarte mulţi tineri.


  ... Am avut o experienţă de neuitat când suflet lângă suflet , bucurie lângă bucurie , lumină lângă lumină, ne-am înălţat împreună într-un zbor lin, delicat, un zbor al bunătăţii care se aşternea uşor precum seminţele fine în calea noastră...spre a o lumina.
  ...  Am adunat atâta lumină pentru suflet, atâta bucurie încât putem spune că ne înclinăm în faţa frumuseţii sufleteşti pure...în faţa bârgăoanilor...


  ...Am avut bucuria să fim alături de Vali Şerban- un mare artist în măiestria cuvântului şi a cântului, un luptător pentru continuitatea folkului şi un mare învingător în "Ziua de Maine"a muzicii folk...Cu un Fair Play absolut genial, artistul ne-a oferit onoarea de a încheia noi acest concert, gest prin care dovedeşte încă o dată că la Alba Iulia şi nu numai ,creaţia sa v-a dăinui şi se v-a înalţa. Actorul Mircea Albulescu a spus că "pentru a exista o continuitate în artă, ca şi în viaţă, marii artişti trebuie să-i lase pe tineri să li se urce pe umăr- nimic nu se poate zidi dacă nu există o bază solidă"...Artistul Vali Şerban, a fost pentru noi, în acea seară, umărul pe care ne-am sprijinit...Mulţumim maestre...



    "Bârgăoanii cântă folk" şi o fac foarte bine...Toni Vlad...are  grijă ca aceste frumoase evenimente ...să se întâmple...,iubeste muzica folk atât de mullt încât şi-a deschis larg porţile casei sale, şi-a oferit bucuros chiar şi propriul pat pentru a găzdui tot alaiul de colindători călători...şi ne-a încântat pe toţi cu un minunat recital împreună cu Doamna sa, Lenuţa....Mulţumim pentru tot....
Şi pentru ca Anul Nou să fie mult mai bun, juniorul Toni Vlad, ne-a impresionat cu o frumoasă uratură,o uratură ce ne uneşte întru credinţa... întru prietenie....
                                                                    La multi Ani!